Beep Keyboard
- Autor: David CM
- Descărcați versiunea stabilă
- Descărcați versiunea în dezvoltare
- Compatibilitate NVDA: 2018.2 - 2019.2
Acest supliment îi permite utilizatorului să configureze NVDA să emită bipuri cu niște evenimente de tastatură.
Caracteristici
Acest supliment oferă următoarele funcționalități pe care le puteți utiliza pentru a adapta comportamentul tastaturii NVDA:
- Emite un bip pentru majuscule când caps lock-ul este activat: Dacă această funcție este activă, NVDA va emite un bip atunci când scrieți cu litere mari, iar tasta caps lock este, la rândul ei, activă. Nu mai faceți greșeli de majuscule!
- Emite un bip pentru caracterele tastate când tasta shift e apăsată: cu această funcție, NVDA va emite un bip atunci când tastați ceva și ținând apăsat pe shift în același timp.
- Emite un bip pentru modificările tastelor de comutare: Cu această funcție, NVDA va emite un bip cu o tonalitate mai înaltă dacă o tastă de comutare este activată și unul cu o tonalitate mai joasă dacă această este dezactivată. Rețineți faptul că și Windows are o astfel de funcție implementată în centrul Simplificare Acces. Această caracteristică nativă funcționează cum trebuie dacă nu aveți setat aspectul tastaturii la laptop.
- Anunță modificările tastelor de comutare: Numai atunci când funcția „Bip pentru modificările tastelor de comutare” este activă. Puteți activa sau dezactiva anunțarea stării tastelor de comutare de către NVDA.
- Emite un bip pentru caracterele specificate: NVDA va emite un bip pentru toate caracterele pe care le-ați setat în panoul setărilor avansate.
- Dezactivează bipul în câmpurile de parolă: Această caracteristică este activă în mod implicit pentru ca utilizatorul să nu fie expus la riscuri de securitate. Dezactivați-o dacă vreți să auziți bipuri în câmpurile de parolă, asumându-vă totodată aceste riscuri.
Cerințe
Aveți nevoie de NVDA 2018.2 sau mai nou.
Instalare
Instalați-l ca pe un supliment NVDA.
Utilizare
Pentru a activa sau dezactiva caracteristici, mergeți în setările NVDA și selectați categoria Bip Keyboard. În acea categorie puteți seta toate funcțiile integrate în acest supliment.
- Emiterea de bipuri pentru majuscule atunci când tasta caps lock este în funcțiune este activă în mod implicit.
Dacă aveți nevoie de mai multe setări, deschideți panoul de setări avansate, care conține următoarele opțiuni:
- Caractere ignorate cu shift apăsat: toate caracterele de aici vor fi ignorate, nu se va emite bip pentru ele, când shift este apăsat. Secvențele de evacuare sunt permise, de exemplu "\t" pentru tab, "\r" pentru linie nouă.
- Întotdeauna emite un bip pentru următoarele caractere: Setați aici toate caracterele pentru care vreți ca NVDA să emită un bip. Secvențele de evacuare sunt permise, de exemplu "\t" pentru tab, "\r" pentru linie nouă.
- Selectare ton de configurat: puteți configura parametrii pentru toate tonurile. Selectați unul aici și setați parametrii din următoarea casetă de text. Când schimbați selecția, NVDA va emite un bip pentru tonul selectat cu parametrii pe care i-ați setat în fereastra de dialog.
- Înălțime ton: înălțimea tonului pentru tonul selectat.
- Durată ton: durata tonului pentru tonul selectat.
- Volum ton: Volumul tonului pentru tonul selectat.
- Testare ton: acest buton vă dă posibilitatea să testați setul curent de parametrii.
- Apăsați butonul OK pentru a salva setările sau anulare dacă vreți ca acestea să nu se aplice.